Brașovul se mândrește în secolul ăsta cu o stațiune de lux și fițe, Poiana Brașov, care e un fel de Mamaia de la munte, având în vedere că e celebră mai mult pentru prețuri. Atracția principală pare a fi schiatul, iar turistul principal pare a fi ăla căruia-i plătește firma excursia, și de multe ori firma aia este de stat.
Mai există, desigur, și Branul care este considerat „stațiune turistică”, principala atracție de acolo fiind castelul atribuit personajului imaginar Dracula și oferta gastronomică de bucate tradiționale, din ingrediente cumpărate de la Selgros. Și asta e celebră pentru prețuri și înghesuială.
Dar Brașovul a mai avut o stațiune, am putea spune că a fost chiar prima stațiune turistică, ce a dispărut în uitare. Astăzi, când treci prin satul Zizin din comuna Tărlungeni, județul Brașov, aproape nimic nu mai amintește că aici a existat o stațiune balneoclimaterică. Tirurile care încarcă apă minerală de la fabrica locală sunt singurele vehicule care mai circulă regulat pe aceste drumuri. Locul unde se afla odinioară Hotelul-Cazino Concordia este acum un teren plin de buruieni. Băile, pompele și promenadele au dispărut. Rămâne doar o groapă la poalele dealului – izvorul Lobogó – din care localnicii mai iau apă minerală.
Povestea stațiunii e interesantă și, poate, educativă, pentru că ne arată că destinul ei se poate repeta.
Un mic istoric al stațiunii
Cele mai vechi mențiuni despre apele minerale de la Zizin datează din perioada 1769–1773, când localitatea apare pe Harta Iosefină a Transilvaniei. Doctorul Lucas Wagner a realizat prima descriere oficială a acestor ape în 1773. În 1777, V.F. Tauche le menționează în lucrarea sa publicată la Viena. Prima analiză chimică a fost făcută în 1818.
În 1873, Balázs Orbán consemna în Descrierea pământului secuiesc existența a trei izvoare cu efect curativ: Ferdinand, Francisc și Ludovic. Ferdinand era recomandat ca apă de masă fină, în timp ce Francisc și Ludovic erau folosite pentru tratamente. În 1912, Matroana ceangăilor, Sipos Jánosné Bereczki Anna, a cumpărat băile de la Primăria Brașov și a început o modernizare. Atunci a fost inaugurat și al patrulea izvor, Béla.
Anul 1927 marchează un moment important: prin Decizia Ministerului Sănătății, Zizin a fost declarată „instituție balneo-minerală mică”. În 1935 a fost aprobat regulamentul de funcționare al stațiunii. În perioada interbelică, stațiunea a cunoscut o oarecare popularitate. Autobuzele circulau regulat între București și Zizin, iar vederile cu peisajele locale erau trimise în toată țara și chiar în străinătate. Sezonul balnear dura din mai până în septembrie.
După cel de-al Doilea Război Mondial, stațiunea a intrat într-un declin ireversibil. Izvoarele au fost captate treptat de fabrica de îmbuteliere, băile au fost abandonate, iar Hotelul Concordia a fost demolat. O perioadă a fost o tabără de pionieri acolo. Astăzi, din fosta stațiune a mai rămas doar memoria și o fabrică de apă minerală care îmbuteliază o apă ce n-are deloc gustul apei de la izvorul Zizin. O fi de la recipientul de plastic sau poate de la aer, pentru că gustul este foarte mult influențat și de miros, și altfel se simte în oraș, între arome de benzină și cauciuc ars și altfel între munți.
Promovarea stațiunii prin presă: de la notarul local la advertoriale
Încă de la începutul secolului XX, administratorii locali au încercat să atragă vizitatori prin anunțuri în ziare. Ideea era că era un fel de stațiune „de sănătate”. Un exemplu elocvent apare în Gazeta Transilvaniei din 1903:
În perioada interbelică lucrurile au devenit mai profesioniste, mai îndreptate spre acel stil de presă numit „advertorial” în care publicitatea la stațiune era mascată sub forma unor articole informative. Pare destul de evident, mai ales că aceleași articole, cu aceeași formulare apar și în Curentul, Universul sau Porunca Vremii. Se insista pe cât de ieftină și curată este stațiunea. De exemplu, acest articol din Universul din 1935:
Zizinul, stațiunea balneo-climatică așezată în apropierea Brașovului, se bucură de multă vreme de renume, grație apelor sale minerale. Un alt fapt care face ca localitatea să fie mult căutată de vilegiaturiștii din toate colțurile țării este eftinătatea vieții. Locuințele în această stațiune sunt cât se poate de eftine, prețurile pentru o cameră variind între 700 și 2.000 lei. Se pot închiria camere în hotel, vile particulare și case țărănești, toate în perfectă stare de curățenie grație supravegherii continue a medicului local al oficiului de Turism. Alimentația e asigurată de o piață bogată, deschisă în fiecare zi și unde se găsesc toate cele necesare gospodăriei, cu prețuri cuviincioase. Restaurantele au deasemeni prețuri omenesti: 7–8 lei o supă, 16–18 lei mâncările și 20–26 lei fripturile.
Partea cu cât de ieftină era apărea înaintea detaliilor despre izvoare și proprietățile lor curative.
În Zizin sunt trei izvoare de borviz care are numeroase întrebuintări curative. Aceste ape foarte gustoase, vindecă bolile aparatului digestiv, ale ficatului, ale căilor respiratorii și aparatului urinar. Pe de altă parte borvizul de Zizin, activând secrețiile stomacului, mărește pofta de mâncare. Borvizul de la alt izvor este încălzit și se fac în el băi foarte bune pentru reumatism, scrofuloză, boli de femei, rahitism, nevralgii cronice etc.
„Borvizul” de Zizin era, într-adevăr, recunoscut național și aparent destul de popular. Atât de popular încât oamenii făceau reclamă în ziar că au adus și la ei în zonă apa cu proprietăți curative incredibile.
Articolele mai menționează cum s-a înfrumusețat stațiunea, „S’au făcut trotuare, drumurile s’au stropit cu păcură înlăturându-se astfel praful, s’a ridicat o troiță foarte frumoasă într’amințirea eroilor, ș. a.” și cum e toate aceste lucruri o fac foarte populară printre turiști: „este și explicabil că afluența de vizitatori este din ce în ce mai mare, ceea ce face ca localitatea să se bucure de un renume crescând”. Unii chiar menționau că atrage turiștii străini „din Ungaria”.
Aparent în vremea aia, ca să fie totul și mai credibil, era populară ideea a menționa turiștii cu nume și prenume.
Bine, și în condițiile astea se pune întrebarea: cum de o stațiune de asemenea succes a dispărut? O fi de la comuniști? O fi de la unguri? Adevărul e undeva în detalii, și de fapt e tot în presă, dacă te uiți cu atenție prin publicitate și alte articole.
Cum era de fapt Stațiunea Zizin?
Oamenii care chiar mergeau pe-acolo aveau păreri un pic mai diferite față de versiunea oficială. Un corespondent al ziarului Universul relata prin 1932:
Dacă șoseaua ar fi mai bine întreținută și dacă prefectura de județ și-ar aduce aminte că, un pod luat de ape ar putea fi reparat de un an și jumătate, drumul ar fi o poezie și nu s’ar strânge inima vizitatorilor, când în taxiul care-i transportă, instinctiv ridică picioarele ca să nu-i inunde apa, când trec „Tărlungul” prin vad.
După care spune de răsplata pentru această excursie nasoală. Aerul munților, „un aer minunat, fără curenți și umezeală, pornit din înălțimile Ciucașului, aer pentru care nu au contribuit cu nimic autoritățile, care totuși te pândesc pentru taxa de cură și muzică. Și parcă tot n’ai spune nimic, dacă ți s’ar da ceva în schimb pentru aceasta. Cură și muzică!”
Băile de la Zizin sunt „băi de borviz bune” dar „rudimentare, cu căzi de lemn instalate în barăci pentru care trebuie să plătești prețul unei băi luxoase din București”. Efectele apei sunt „similare cu cele de la Slănicul din Moldova, Căciulata etc., cu avantajul că poate fi băută de toată lumea, de sănătoși ca și de bolnavi, naturală sau cu vin”.
Dar — și aici intervine un dar, — tot Dumnezeu a vrut ca proprietarul terenului cu acest izvor, să nu aibă altă treabă, decât să-i dea ocol tot mereu, să numere paharele și înghițiturile vizitatorilor, ulcioarele și sticlele localnicilor. La o oră anumită, se leagă cu sârmă ușile care îngrădesc izvorul, și cu satisfacție, stă deoparte și se uită la lumea care jinduiește după acest dar al naturii. Și se spune că s’ar afla, pe acolo prin împrejurimi, o comisie balneară, o primărie etc.; se spune, dar nu se vede, nu se simte.
Râul plin de păstrăvi lăudat în alte articole este descris drept „Un pârâiaș răcoritor, cu apă cristalină, trece murmurând ca o mustrare, în albia lui sălbatică, neîngrijită, plină de sălcii, galoși rupți, cadavre, apă ce alimentează direct bazinul băilor reci”. Reporterul concluzionează că de-aia, deși vine multă „lume bună” aici nu se prea arată la băile reci sau calde, la borviz sau alte atracții.
Stau prin căsuțele țărănești, sau prin puținele vile, care sânt adevărate oaze în pustiu. Îngrijite și pline de flori, contrastând isbitor cu lipsa de îngrijire și delăsare în care se găsește domeniul public și al proprietarului borvisului, sânt aproape singurele semne de civilizație. Trebuie știut că electricitatea n’a putut pătrunde încă până acum în această stațiune balneo-climatică, decât sub formă de trăsnete și fulgere.
Totuși consideră că este un loc de refugiu agreabil, dacă eviți autoritățile și ce vor să-ți vândă localnicii. Peisajele sunt frumoase, se pot face excursii prin pădure, Brașovul e „la 20 de minute depărtare pe patru posibilități pe zi”. Dar rămâne la ideea că „taxa de cură și de muzică” se ia degeaba, că autoritățile n-au făcut nimic.
Omul revine câteva zile mai târziu cu niscaiva completări, care ne mai dau câteva exemple despre cum era la stațiune.
Am arătat într’un număr precedent frumusețile cu cari natura a înzestrat această localitate, izvoarele tămăduitoare ce le posedă, remarcând totdeodată indolența autorităților, cari, cu toate taxele ce le încasează de atâția ani, atât dela vizitatori, cât și dela localnici, nu s’au gândit să-i aducă îmbunătățirile de cari se simte atâta nevoie. Iată și alte neajunsuri.
După care începe să se plângă de prețuri, „zarzavatele și fructele se vând cu prețuri exorbitante”, menționând că în alte stațiuni similar s-au fixat prețuri maximale pentru alimentele de primă necesitate.
La Zizin însă nu se interesează nimeni, de nimic. Vizitatorii sunt lăsați pradă lăcomiei câtorva hrăpăreți, cari, dacă li se obiectează că prețurile sunt exagerate, răspund: Dacă vă place. Până și lemnele de fag, cari se vând la București cu 60-70 lei suta de kg., aci, unde pădurile sunt la doi pași, nu le poți cumpăra fără 80 lei.
Plus câteva elemente familiare oricărui om care a avut parte de turism românesc.
La restaurante, — destul de curate, de altfel, — prețurile sunt relativ convenabile. Ce folos însă, că porțiile au ajuns microscopice! Până și pâinea, care în mai toate orașele se vinde cu 5 lei, la Zizin e 7. În parc cântă o orchestră care are un repertoriu sărac. În fiecare zi execută aceleași cântece. Dar afară de aceasta, e așa de slab alcătuită, încât, dacă n’ar fi saxofonul, nu s’ar auzi decât toba.
Am găsit și o comparație cu alte stațiuni din vremea aia. După cum se vede, Zizin nu era printre cele mai ieftine.
Acuma, nu putem ști exact câți turiști veneau și ce succes avea, dar tot din ziare vedem cum proprietarul încerca să vândă constant singurul hotel din zonă, Hotelul Concordia.
Anunțurile apar în Universul (cam în perioada în care stațiunea era super-populară conform articolelor lor) și în Tribuna Sibiului. Domnul Ioan (Jean) Beșchea de pe strada Regina Maria mai apare cu o mențiune haioasă în presa vremii drept „comerciant și mare proprietar” care se afla printre singurii antreprenori care au refuzat să doneze pentru un fond al ostașilor răniți. Știrea era în Ardealul, după care aflăm din Tribuna că era plecat din oraș, dar când s-a întors a dat 1.000 de lei. Beșchea era un mocan din zona Săcele și avea mai multe afaceri, inclusiv în Brașov, unde la „restaurantul și bodega Carpații” vindea „vinuri absolut naturale direct dela mama lui”.
Omul a tot încercat să vândă afacerea lui din Zizin, aparent fără succes. Că dup-aia au venit comuniștii.
Soarta stațiunii după cel de-al doilea război mondial
Nu că ăia au făcut mare brânză. Pe la începutul anilor ’50 încă promiteau că vor reface „casele de odihnă”, președintele comitetului provizoriu, Clement Russu, promitea că „vom reface băile minerale de la Zizin”. Pentru ca prin 1953 să găsim în Scânteia Tineretului că era deja tabără pentru „copiii oamenilor muncii”. Cât s-au împlinit din promisiunile astea?
Ei, pe la finalul anilor ’50 tot nu reparaseră drumul, după cum relatează nea Prosan pentru ziarul Drum Nou.
Cam aceeași chestie ce-o spunea și ziaristul din Universul în urmă cu 3 decenii. Așa că s-a considerat că e mai ok să o transformăm în tabără pentru elevi/pionieri. Și așa a funcționat până la până la începutul mileniului ăsta când s-a închis de tot. După vreo câteva menționări de închideri temporare pentru că nu respectau standardele sanitare.
Desigur, pe internet mai putem găsi tot felul de informații fantastice despre această stațiune. Cele mai multe prin Evenimentul Zilei, unde e prezentată ori drept „Minunea uitată de lângă Brașov” ori „Tărâmul miraculos unde se tratau regii”. Ambele afirmații sunt un pic exagerate. Era decentă, nu era o minune. Iar regii n-au prea călcat pe-acolo, practic deloc. Serviciile erau medii, unele scumpe, dotările în nici un caz de lux, partea cu electrificarea e o treabă de care beneficiau alte stațiuni mai de soi.
În materie de băi minerale, cu „borviz” avea concurență serioasă încă de pe vremea aia. De-aia e interesant de studiat un pic cazul, că și acum mai avem câteva stațiuni aici și începe să apară concurența inclusiv pe pârtii de schi sau pe mămăligă tradițională cumpărată de la Selgros. Turismul e afacere dificilă, de-aia ce-a supraviețuit la Zizin e fabrica de apă minerală. Aia e deținută de afaceriști locali care se laudă cu venituri de milioane de euro.
În ciuda gargarei, comuniștii n-au distrus-o, dar nici n-au salvat-o. Că și ăia făceau treaba doar pe jumătate. De distrugere s-au ocupat contemporanii.
Lasă un răspuns