Handbalul brașovean a stat mereu în banca întâi, a premianților, la nivel juvenil în România, iar din această vară lângă Corona, gruparea-vedetă a municipiului și Transilvania, cunoscut laborator în lumea „sportului pe semicerc” românesc, s-a așezat alt club privat, polisportiv, Kids Tâmpa.
În cazul de față s-a dovedit, încă o dată, că omul sfințește locul. Iar Florin Paraschiv a fost omul potrivit la locul potrivit, atunci când în toamna lui 2023, după câteva luni de tatonare, a acceptat să se ocupe, la modul cât se poate de serios și profesionist, de secția de handbal a organizației sportive susținută de grupul de firme Sergiana.
Cum a început aventura la Kids Tâmpa Brașov
După 30 de ani petrecuți în handbalul băieților, cu o mică excepție de jumătate de an la Centrul de excelență apărut la un moment dat la Brașov, „profu”, cum e cunoscut de toată lumea, povestește cum a început aventura printre „niște zgâtii și fâțe de fete”, care alergau și mai mult se jucau pe terenul de handbal:
„Am avut o întâlnire cu președintele Adi Zahariea și am zis, împreună, hai să vedem dacă iese ceva. Am spus: bine, vin 2-3 luni, hai să mă lămuresc despre ce e vorba. Sincer, habar n-aveam că clubul Kids Tâmpa are echipă de handbal. Auzisem ceva vag, nu aveam o imagine clară.
Foarte multe fetițe dintre campioanele de acum sunt, de fapt, de atunci la Kids. Dar când am venit eu, în mai 2023, erau 26 de fete de toate vârstele. În iunie, Gabi Văduva mi-a zis de Festivalul de minihandbal de la Făgăraș. M-am dus din curiozitate, mai mult, pentru că de ani buni nu mai avusesem tangență cu handbalul la nivelul ăsta.
Deși la minihandbal nu prea ai ce să vezi, am observat însă vreo 2-3 fetițe care mie îmi spuneau ceva. O stângace, Antonia Roiu, extremă dreapta și Ruxandra Munteanu, extrema stângă. Și mai era Maia Iordache, portarul nostru care era vârf de atac, arunca la poartă, făcea de toate, cum îi veneau.
Am stat toată vara și m-am ocupat de cele mai mari ca vârstă, cele mai mici erau pe acolo, printre picioarele noastre, se jucau și ele. Au mai fost niște meciuri, iar în septembrie am zis stop. Dacă tot am rămas, haideți să facem puțină ordine. Fiecare se duce pe poziția lui și își vede de treabă”. Cam așa a început toată „trăsnaia”.
„Conducătorii conduc, spectatorii și părinții sunt părinți și nimic mai mult, antrenorii antrenează, iar fetele să se bucure de handbal. Fiecare e foarte important, însă atunci când stă pe locul lui. În momentul când conducătorul antrenează, când jucătoarea își dă cu părerea, părinții sunt antrenori și influenceri se alege praful.
De atunci, din toamna lui 2023, le-am înscris în Campionatul național de junioare 3, deși erau la minihandbal, mai aveau 2 ani de zile până să atingă categoria de vârstă. Atunci a început nebunia cu această formație campioană de astăzi.
Titlul ăsta l-am câștigat cu doar câteva jucătoare de 2011, restul fiind născute în 2012, deci sunt junioare 3 și anul viitor”.
Care au fost secretele începutului, unul bine așezat, cu tact și răbdare, după cum s-a văzut mai târziu.
„În primul an, nu aveam absolut nicio pretenție de la ele. Luam niște bătăi de se strica tabela. Ne-am asumat toate bătăile posibile și imposibile. Le-am tot repetat: doar prin joc, joc și iar joc putem să creștem în valoare. Le spuneam: dacă am înscris un gol trebuie să ne bucurăm de parcă am luat campionatul, iar dacă am blocat un atac sau o minge, s-o facem de parcă am fi campioni mondiali”, mărturisește.
„M-am bazat foarte, foarte mult pe inteligența lor și capacitatea lor de a lua decizii. Când am venit, le-am învățat să ia decizii. Dacă greșiți, întrebați. Păi de aia sunt aici, împreună cu colegii mei, să vă ajutăm să îndreptați, să vă oferim variante. Nu e doar meritul meu, e o echipă întreagă care a lucrat pentru secția de handbal”, adaugă.
E clar, legătura cu elevele sale reprezintă un atu greu de egalat, aici i se vede flerul:
„Unul dintre secrete e sinceritatea mea față de fete. Poate nu sunt sincer cu oamenii maturi, că ăia încep să filozofeze, dar fetelor tot ce am avut de zis le-am spus-o-n față. La fel și ele! A venit un coleg la mine: băh, dar ție îți spun profu, nu domn profesor? Nu, eu sunt profu cu ele. Colegii mei sunt domnul Mircea, doamna Elena, doamna Cristina, domnul George, iar eu sunt profu”.
Medalie națională după 10 luni de muncă
S-a coborât la mintea copilelor pe care le antrena, pentru a le înțelege cât mai bine. Oricâte sfaturi i-au dat Adi Vasile, de la CSM București și Coco Mihăilă, de la Craiova, până la urmă tot lucrul descoperit singur a contat cel mai mult. „Dacă nu reușești să le înțelegi din prima, nu ai absolut nicio șansă. Recunosc: la început nu știam cum să le iau, dar am învățat-o odată cu ele”, se confesează.
Uite că potriveala și nimereala au făcut în așa fel încât, după nici 10 luni de muncă de handbal „basic” să apară primele roade: „În iunie 2024, am luat bronzul aici, în turneul final de la Brașov al Campionatului național de junioare 4. Însă am avut marele avantaj că în acele 10 luni am evoluat în campionatul de junioare 3”. Strategia de călire a mogâldețelor a funcționat bine și, pe parcurs, a fost implementată la nivelul cel mai optimizat cu putință, dovadă titlul din 2026.
Ne mai lămurește într-o privință: „În momentul când construiești corect, lucrezi corect și te bazezi pe copilele astea, rezultatele nu au cum să nu vină. Și danezele la care ne tot uităm de pe bancă, ce frumos joacă. De mici au fost învățate să gândească și să ia decizii. La noi toată lumea e cu scheme, scheme peste scheme. Chiar am o glumă: măi fetelor, la echipa asta singurul care face scheme și figuri sunt eu, voi mergeți și jucați. Am pus foarte mult accent pe înțelegerea jocului”.
Contează foarte mult încrederea pe care le-o arăți și de asta ne trezim la senioare că nu avem prea multe românce”.
Profesorul de handbal din ultima bancă
Până acolo să mai zăbovim asupra unui aparent detaliu, însă aspect atât de important în orice activitate și în viață, în general, dar mai ales în sport, acolo există o competiție continuă. Motivația! Cum și-a găsit-o?
Până să răspundă, prefațează, privindu-și sumar trecutul de antrenor: „Nu am lucrat pe la prea multe echipe. În primul rând, mie îmi plac proiectele. Am luat-o de jos pe ASA Brașov, nu auzise nimeni de ei și nu s-a mai auzit nici după aceea, și am ajuns până în Divizia A. Apoi a fost proiectul Romcri de care, cred, mulți își mai amintesc”.
Pedagogul „vulpe bătrână” nu se lasă și o aruncă, șmecherește: „Știți cum e, toată lumea vrea să stea în față, în prima bancă. Însă mereu am zis că uneori e mai bine să te așezi în ultima bancă, pentru că îți oferă o perspectivă mai bună”.
Completează, legat de motivație: „La fel la Kids, a fost o provocare, pentru că eu le vedeam, erau câteva fetițe cu potențial. Repet, trebuia să fie făcută ordine. Tu te duci extremă, nu mai ești centru. Tu te duci în inter că nu ești pivot, tu stai în poartă. Da, a fost ceva de muncă, realizăm acum, când dăm timpul înapoi. Am avut curaj, am înțeles exact cum trebuie să procedăm”.
„După atâția ani în handbal știu despre ce e vorba, am văzut și afară. Avem condiții, tot ce ne trebuie, materiale, bani pentru sezonul competițional, ne bucurăm de tot sprijinul din partea tuturor.
Spre deosebire de cei foarte tineri, antrenorii cu care lucrez, fie-mi scuzată lipsa de modestie, dar ce să mai demonstrez după atâția ani în handbal? Se supără ei un pic acum, dar le trece. Toate eforturile noastre trebuie subordonate echipei.
Noi nu antrenăm echipa asta pentru a ieși noi în față. Pe noi ne interesează să iasă echipa în față și inevitabil, abia atunci se confirmă dacă avem valoare sau nu. Dacă venim doar să îmbrăcăm un tricou cu Kids Tâmpa, Corona sau Transilvania nu ajungem nicăieri”.
Dacă tot vorbim de motivație, interlocutorul ne introduce în culisele handbalului de la Kids Tâmpa Brașov: „Cum le motivez? Facem toate prostiile împreună! Mai sunt prieteni care vin la antrenamentele noastre și după ce ne văd, ne spun cu reproș: la antrenamente trebuie să fii serios.
Da, suntem serioși, dar și râdem. Fără să exagerez, eu știu mai multe decât știu părinții lor. Uite, Ruxi (n.r. – Ruxandra Munteanu) a făcut ultima trăsnaie, însă nu spun ce. Ele sunt secretele noastre, nu le divulg, nimeni n-o să le știe niciodată. Și Bubu (n.r. Sofia Văduva) a mai comis-o. Le fac pe bandă rulantă, că mi-e și greu să le țin socoteala uneori. Le mai și ameninț câteodată: o să vin la nunta voastră și de față cu toți invitații voi spune toate prostiile voastre. Iar ele: nu, vai profu, nu se poate, că nu ne mai ia nimeni de neveste”.
„Cea mai bună recompensă e bucuria pe care o vezi în ochii lor. Singure și-o oferă.
Din primul an de când le-am preluat, am fost cinstit și le-am spus foarte clar, că nu putem să ne batem, pe plan local cu Corona și Transilvania. Dar ne-am setat obiective treptat, pe măsura posibilităților noastre.
Handbalul nu funcționează cu pedepse. De aceea ele au crescut frumos, fără presiune. În momentul când pui presiune la momentul ăsta e grav, e cumplit. Acum se formează și li se dezvoltă personalitatea. Dacă copilul începe să facă ceva de frică, de frica pedepsei, direcția e total greșită!”.
Continuăm incursiunea printre dezvăluirile din spatele cortinei. Handbalul este un sport dur, aprig, de forță, care nu face rabat de la disciplină. Deși e „dascăl de școală veche”, cu mai toată cariera petrecută printre băieți, Florin Paraschiv s-a adaptat timpului și generațiilor, schimbând oarecum cutuma și devenind „dascălul nou, de școală veche”.
„La prima sau a doua întâlnire le-am zis: vedeți că nu pedepsesc, nu am venit la Kids Tâmpa să pedepsesc pe cineva. Niciodată nu a existat vreo formă de pedeapsă”, subliniază.
Apoi face o paranteză: „Deși asta nu e o pedeapsă, toată lumea care mă știe cunoaște faptul că nu am luat niciodată telefoanele la echipele unde am fost antrenor. Repet, niciodată. Și recunosc, nu am avut probleme”. Însă, la turneul final de la Brașov a apărut excepția. Excepția ce confirmă regula.
„Când au apărut acele problemuțe la turneul semifinal, pentru a preîntâmpina acea surpriză neplăcută de atunci, le-am anunțat imediat după încheiere, pe fete și pe părinți, că pot să vină la turneul final fără telefoane la ele. Uau!, că nu pot să trăiască fără telefoane, că nu știu ce. Am fost precis: dacă veniți cu ele, telefoanele vor sta în camera Elenei (nr.r. – antrenor secund), așa că mai bine lăsați-le acasă.
Aici a fost unul din secrete, adevăratul câștig! Le mulțumesc celor din conducere, pentru că noi am stat în cantonament pe perioada turneului, la One 66. Deci, fetele nu au fost acasă. Neavând ce face toată ziua, au stat și au vorbit între ele. De asta toată lumea a văzut o echipă adevărată!
Bineînțeles că au venit cu telefoanele. Cum le-am promis, au stat în camera Elenei. Seara, vreo jumătate de oră, le mai dădeam să-și pună la story câte o secvență din meci, să nu creadă prietenii că au dispărut”.
Concluzia e cât se poate de simplă: „N-a intrat nimeni în depresie fără telefoane, cum se văitau unii părinți, iar unele dintre fete nici măcar în jumătatea aia de oră n-au trimis un mesaj acasă, de «mami sunt bine». Chiar râdeam cu o mămică. Se resemnase deja, după două-trei zile, că fiică-sa nu-i scrie. Și deodată s-a trezit cu un mesaj scurt: «Bine». «Păi mamă, ce e bine?». «Păi na, că știam că mă întrebi cum sunt și ți-am răspuns direct»”.
Fără ședințe cu părinții, fără grupuri de WhatsApp
Relația cu părinții e un capitol delicat, cu totul special în sportul actual, ca un teren minat pe care antrenorul merge. Și aici, profu punctează în stilu-i caracteristic: „N-o să mă creadă nimeni, dar ăsta e adevărul. Ca și înainte pe unde am fost, nici la Kids Tâmpa nu am făcut ședințe cu părinții. Absolut niciuna! Nu sunt pe niciun grup de WhatsApp de părinți. Nu că aș fi prețios sau pustnic, că toată ziua sunt pe aici, pe la Sala Metrom.
Le-am spus foarte clar, când i-am prins pe la sală. Dacă există sau apare o problemă deosebită în viața copilului dumneavoastră, eu sunt cel care vă informez primul. În rest, nu încercați să le trageți de limbă”.
Nu ezită să tragă semnalul de alarmă: „Aici e marea problemă cu părinții, când copilul ajunge acasă de la antrenament și încep ai lui: ce a făcut Ionela la antrenament, ce a făcut Mariana sau Denisa. Le-am spus: vă interesează ce face copilul dumneavoastră sau celelalte fete? Ok, vă respect foarte mult, faceți parte din viața copilului dumneavoastră, nu mă substitui familiei, dar pe partea sportivă vă rog lăsați-mă să decid”.
„Atunci când pot și am cu cine, încerc să le explic că abordarea asta e greșită, puțină lume știind că am un doctorat în psihologie și științe ale educației. Se presupune că știu despre ce e vorba în educarea copiilor. Le-am tot zis: nu-i mai pedepsiți!
Dacă a luat un 7 la biologie, gata, nu te mai duci la handbal. De ce? A trebuit să-i fac să înțeleagă că ei, de fapt, nu au pedepsit copilul, ci o întreagă echipă. Handbalul e un sport colectiv, de echipă și îți asumi anumite responsabilități, ca părinte, când îți aduci copilul să-l practice. Cum vine aia, în plin campionat ne luăm copilul, ca pe jucării, și plecăm acasă.
În cazul respectiv, părinții doreau să mute fata la altă școală, să dea o diferență. Ea s-a dus la examenul de diferență, nu a scris nimic intenționat, că așa a gândit, și a luat nota 2. Ăsta a fost rezultatul pedepsei. Bineînțeles, după tărășenie, mămica ne-a adus fetița din nou la handbal”.
Pățanie cu bunica: din sala de handbal la ciorba de perișoare
Consecința? „Am o relație foarte clară, excelentă, în general, pentru că au înțeles perfect, de bună voie sau forțați de împrejurări, că mai mult ne încurcă dacă se implică în partea sportivă. Stau fain, frumos în tribună, acolo și le încurajează. După câștigarea titlului le-am mulțumit, s-au comportat ireproșabil. Oaspeții din țară, de la Rapid și CSM București au rămas surprinși: n-au auzit pe unul dintre părinții de la Kids Tâmpa să înjure, să țipe la fete”.
Cu alte cuvinte, e riguros cu ordinea și disciplina pentru părinți, însă e pus pe șotii cu fetele pe care le antrenează. A întors lumea cu susul în jos. Libertate pentru copii la joc și joacă, restricții și reguli[ clare pentru părinți. E că-i bună? Și culmea, rețeta e fiabilă, mecanismul funcționează ca uns, dă rezultate.
Rememorează o pățanie de acum vreo 2 ani: „Am avut o reacție de râs, cu o bunică foarte vehementă, că nepoata ei e bună, dar n-o vede nimeni. I-am spus: doamnă, eu nu vin să vă spun cum se face ciorba de perișoare, așa că nu veniți să îmi spuneți dumneavoastră mie cum se antrenează și cum se joacă. S-a supărat foarte tare. Și-a retras nepoata de la noi, a dus-o la alt club. Probabil acum regretă, că fetița făcuse parte din echipa care a luat medalia de bronz în 2024 și aurul acum”.
O premieră pentru toți: club, antrenori, jucătoare
Am ajuns la punctul culminant al interviului cu profesorul Paraschiv, luat în Sala Metrom, la puțin timp după premiera absolută realizată la începutul verii. Primul titlu național la handbal din istoria Kids Tâmpa, primul titlu de campion al României ca antrenor la fete! O adevărată surpriză a campionatului, o ispravă de neuitat. Să ne înțelegem, vorbim de titlul de campioană națională la junioare 3. Federația Română de Handbal organizează campionate naționale la junioare, la patru categorii de vârstă (1-4).
În palmaresul clubului mai figurează două titluri naționale la fotbal, semn că jocurile de echipă au un statut binemeritat în activitatea „alb-albaștrilor”.
Abia acum a ieșit pe scenă munca depusă de la demararea proiectului: „Ne-am apucat să pregătim turneul din septembrie 2023. Toți mă întreabă, că lumea vrea să afle, cum am reușit. Și le spun că atunci am început, efectiv, pregătirea turneului final unde am devenit campioni. Pentru tot ce s-a văzut pe teren și am realizat acum, în 2026 de atunci am început să muncim”.
„Vedetisme” tratate cu tact după turneul semifinal
Primul hop important, mai ales în psihologia colectivului, a apărut la turneul semifinal. „Am avut niște problemuțe de grup. Dacă ne vedea cineva atunci nu ne dădea nicio șansă la turneul final. E vârsta când fetele caută confirmare din partea grupului, a societății, poziționarea lor în cadrul grupului, care să fie lider.
Le-am zis că nu suntem aici pentru a ridica pe cineva în față și că noi nu concurăm între noi. Într-o săptămână cred că le-am repetat zilnic asta: nu concurăm între noi, ci ne ajutăm între noi și concurăm cu adversarii. Două-trei fete s-au uitat chiorâș la mine vreo săptămână, dar le-a trecut”, povestește tehnicianul ajuns la borna celor 63 de ani pe 20 februarie a.c.
Pune din nou accent pe succesul lucrului în echipă și îi laudă pe colegii mai tineri din staff-ul pe care l-a condus spre titlu: antrenoarele secunde Cristina Marin și Elena Maria Popica, George Dudău (delegat) și Mircea Ionuț Olteanu (kinetoterapeut).
Ne mai divulgă, zâmbind, una din chichițele ultimei faze din Campionatul Național. „I-am rugat pe colegii mei mai tineri și am fost foarte ferm. Am zis stop, din momentul ăsta nu mai vorbește nimeni nimic de handbal. S-a întâmplat cu o zi înaintea începerii turneului, marți era. Urmarea? Mi-a plăcut foarte mult că tot timpul fetele au venit să ceară sfaturi, însă ele au luat deciziile și feedback-ul a fost fantastic”, ne prezintă, satisfăcut, efectele măsurii sale.
Cu un campionat înainte (2024-2025), cu aceeași formație terminase pe locul 5 în finala pe țară organizată tot la Brașov, gazdă bună, an de an, pentru importante turnee în România – o mărturie în plus că handbalul de la poalele Tâmpei e un producător permanent de talente și performanțe.
Strategia dinaintea turneului final din Sala Metrom
Un alt detaliu bine gândit: „Din studiile, experiența și pregătirea mea știam că la un turneu final handbalul se termină repede. După unul-două meciuri partea de handbal nu mai primează, talentul nici atât. Trebuia să fim fizic și mental foarte bine. Pe asta ne-am axat”.
Debutul în turneul desfășurat la Metrom a fost de bun augur, un pas de siguranță: izbândă cu CSM Târgu Jiu, scor 23-17. „Jucasem împreună ultima partidă la turneul semifinal: 29-20 victorie pentru noi. Au o echipă foarte bună, știam la ce să ne așteptăm”, vine un scurt comentariu.
A urmat disputa cu LPS Suceava, în grupă, altă biruință (28-27). Dăm timpul înapoi: „Înaintea jocului ne-am văzut la hotel, în camera unde ne mai întâlneam. Dar atenție – nu discutam de handbal, ci de toate trăsnăile de pe lume, ce a mai apărut nou pe piață în domeniul muzicii, Six seven etc.
Le-am zis: fetelor, îmi pare rău, însă nu știu ce să vă zic!
Era deja o mare presiune pe ele și nu mai avea rost să le spun ceva, că riscam să stric totul. De trei ani, le știu pe dinafară pe fete, pe unele poate mai bine decât părinții lor, poate unii se supără. Erau ca un balon umflat la maxim și dacă mai băgam un pic de aer plesnea balonul”.
„Sincer, am știu că vom câștiga cu Suceava dinaintea jocului. Le-am zis să meargă în vestiar singure, să stea și să discute între ele cât au nevoie. Când le-am văzut cum au ieșit, zâmbitoare, relaxate, atunci mi-am zis: asta e echipa pe care o vreau! Din momentul ăla, ele au avut o încredere fantastică. Au vrut să îmi spună ce au discutat, dar le-am zis că nu mă interesează: e secretul vostru și îl păstrați.
Al 3-lea meci, cu Corona (20-18), a fost cel mai dificil nu din punct de vedere sportiv, ci al presiunii. Am știut însă dinaintea meciului cu Suceava că am câștigat o echipă. Duelul cu Corona s-a jucat numai mental. Recunosc, înainte le-am avertizat doar atât: nu vă grăbiți, așteptați. Știam, Corona era echipa sub presiune și intuiam că va ceda la un moment dat. A făcut-o în minutul 34. De atunci, 16 minute, până în minutul 50 nu a mai înscris niciun gol”.
De pe primul loc în grupă, Kids Tâmpa a întrecut-o în semifinale pe CSM Ploiești, cu 26-20 (15-9), iar în ultimul act a dispus de LPS Suceava cu 26-24 (16-12).
Cel din urmă moment de cumpănă s-a ivit înaintea finalei:
„Am avut o singură temere. Am dormit vreo două ore toată noaptea și nu c-o să pierdem. Nu era o catastrofă să pierzi o finală, până la urmă. Însă problema mea și întrebarea mea era ce fac cu mâțele astea dacă Doamne ferește, în cazul puțin probabil, că vor pierde finala. Eu le cunosc, ar fi fost o tragedie națională, pentru ele locul doi nu există. Asta era temerea mea. Poate a fost una din cele mai frumoase finale din ultimii ani, nu am zis-o numai eu, mă refer ca intensitate, angajament, luptă.
Discursul nostru a fost foarte clar. Fetelor, vrem să fim campioni? Fără muncă, fără durere, fără suferință, fără umilință, n-o să reușim niciodată”.
Tot la capitolul realizări, însă la individual, Kids Tâmpa a dat-o pe cea mai bună jucătoare a turneului: Sofia Văduva.
„Fără să epateze și fără să iasă în evidență, așa cum se așteaptă toată lumea pentru un MVP, ea a primit meritat titlul nu prin prisma valorii, ci datorită faptului că a înțeles să-și subordoneze interesele personale celor ale echipei. Inevitabil, dacă ea a muncit pentru echipă și echipa a muncit pentru ea. Am discutat cu ea de nenumărate ori și copilul a înțeles perfect interesul comun”, vine reacția omului de lângă teren.
KIDS TÂMPA BRAȘOV – campioana României junioare 3, sezonul 2025-2026:
Portari: Ilie Roxana (anul nașterii 2011), Iordache Maya (2012);
Extreme: Căpățână Andrada (2011), Munteanu Emilia Ruxandra (2012), Roiu Elena Antonia (2012), Șerban Delia (2012), Moroșanu Sofia (2013);
Pivoți: Vasile Sofia (2012), Tamaș Andreea (2013);
Linia de 9 metri: Ivan Denisa (2011), Văduva Elena Sofia (2011), Mutu-Gheorghiță Antonia (2012), Pătrașcu Olivia (2012), Iacob Sonia (2014), Mânzat Alesia (2014).
La capătul fiecărui episod încununat cu succes nu au cum să lipsească cuvintele de mulțumire către cei din spate, aceia care nu se văd, dar care și-au adus contribuția, fiecare în parte, în funcție de rol și misiune, la izbânda finală.
După o viață dedicată handbalului, profesorul Paraschiv știe cum să îi aprecieze. Începe cu părinții, pentru că „au făcut tot ce au depins de ei să le asigure fetelor cele mai bune condiții”. Îi caracterizează ca „impecabili!”. „Și la turneul final, la tot ce a fost nevoie au sărit și au ajutat, la curățenie, la transportul fetelor. Cum lansam câte o doleanță, ziceai că e licitație, care să ajute”, argumentează.
Nu uită însă că în 2023 s-a urcat într-o barcă lansată pe apă de altcineva: „Fetițele astea au fost adunate înainte să ajung la Kids Tâmpa și meritul cel mare că nu le-au pierdut, ținându-le aici și făcând ce au știut ele mai bine, îl au Alina Roiu și Gabi Văduva. Le-am mulțumit și le mulțumesc. Le spun și foștilor studenți: nu știu dacă vor ajunge mari handbaliste, însă dacă ai reușit să faci un nucleu de fetițe și să le ții acolo ai un merit mare”.
„Relația mea cu conducerea clubului, cu președintele Adrian Zahariea, Ciprian Anghel, Nicu Văduva, Alex Hațegan e una mai mult decât bună și foarte bună, pe lângă faptul că ne asigură toate condițiile de care avem nevoie. Niciodată, niciunul nu a venit să mă întrebe de ce am pierdut o partidă sau de ce nu joacă nu știu cine. Contează foarte mult liniștea asta.
Am cerut o sală de antrenament și avem Sala Metrom. Cei de la Direcția Infrastructură Sportivă Brașov ne-au facilitat să lucrăm în cea mai bună și cea mai frumoasă din țară. Nu exagerez cu nimic! Pentru junioare e perfectă, nu am văzut în România o asemenea sală. Toți au spus-o, că sala e top pentru copii și juniori. Dacă fiecare oraș ar avea o sală ca asta…”.
Medalia de aur cucerită la finalul stagiunii 2025-2026 va fi o frumoasă amintire pentru fetele și oamenii de la Kids Tâmpa. O amintire ce rămâne în urmă, pentru că handbalul și viața își vor urma parcursul mai departe, intersectate sau paralele rămâne de văzut.
Ce va fi de acum înainte pentru Kids Tâmpa
„Medalia e foarte importantă, mă bucur enorm pentru ea, însă satisfacția cea mai mare este că fetele au înțeles că pot să facă un lucru mare pentru ele. Bun, sunt eu cel care le dirijez din spate, sunt colegii mei care le ajută necondiționat, însă am văzut niște mâțe, cum le zic eu, niște puștoaice fericite pentru că ele au făcut lucrul ăsta. Toate îmi spuneau: profu nu simt nimic în plus, sunt la fel. Deci, au rămas cu picioarele pe pământ, le-a maturizat un pic experiența asta”, clarifică partenerul de discuție din punct de vedere sportiv.
Marșează în aceeași direcție, mai departe: „Îmi doresc să creștem ca echipă. Le-am zis: fetelor, ați câștigat un titlu și problema e cum ne dezvoltăm pe viitor, individual și ca echipă. Nu e niciun secret, avem foarte multe de pus la punct. Le-am avertizat: dacă ne mulțumim cu atât, toată lumea va spune că a fost o întâmplare.
De foarte multe ori ele au fost neîncrezătoare în posibilitățile lor, se îndoiau de ele, asta era marea lor problemă. Cu toate că le spuneam că nu am obiceiul să te umflu mai mult decât e cazul, pentru că ți-aș face un rău, ele veneau: Nu profu, sunteți bun cu noi, sunteți fain și ne spuneți doar așa, ca să nu ne supărați”.
Faptul că folosește termenul de „echipă” de multe ori, obsesiv sau excesiv chiar, nu e deloc întâmplător. Nu, nu! E cheia către sufletul și mintea găștii pe care o crește, laitmotivul misiunii sale în plină derulare, de creștere și formare a adulților de mâine ai Brașovului, nu doar a unor sportivi pur și simplu.
„Sunt conștient că din fetițele astea care sunt campioane naționale astăzi, două-trei vor juca în Liga Națională, în Champions League, Europa League, vor ajunge în echipa națională.
În rest, una va fi medic foarte bun, alta va fi avocat, una va fi inginer, profesoară sau arhitect, dar e o experiență cu care vor pleca în viață.
Cel mai mult mă bucură că au învățat că ai succes dacă lucrezi în echipă, pentru că de unul singur nu reușești niciodată”.
Antrenor cu certificat EHF master coach și lector universitar, Florin Paraschiv pomenise, mai devreme, de titlul de doctor în psihologie și științe ale educației. Aici e un alt dichis de-ale lui.
„Ca nație noi, românii avem o problemă, că nu acceptăm greșeala. Gata, a greșit cineva, l-am taxat. Le-am zis: greșiți cât vreți! Le-am dat un exemplu deplasat. Măi fetelor, ca junior, eu am pierdut o finală de campionat național la un gol diferență, când am ratat șapte contraatacuri. A venit antrenorul la mine după meci: știu că ai vrut s-o dai în poartă, nu-i nimic. În anul următor, aceeași finală, am câștigat-o cu o singură schemă: dați-i mingea ăstuia s-o bage în poartă.
Bebe Vlădescu, Dumnezeu să-l odihnească, cu care am început antrenoratul, îmi spunea că problema nu o reprezintă greșelile, ci corectarea lor cât repede. Restul e poveste”, curge convorbirea noastră.
Apel către părinți, invitație la handbal și educație
Mergem mai departe, cu un mesaj de întâmpinare pentru părinți, pentru îndrumarea copiilor către handbal, și totodată un sfat, ca de la părinte la părinte sau de la bunic la bunic:
„Să aibă curaj să le lase la handbal. Școala e foarte importantă, e activitatea principală a acestei vârste, dar nu e totul în ziua de azi. Handbalul să îl facă fără presiune din partea părinților, care atunci când vin la sală contabilizează câte minute a jucat, câte goluri a dat, câte pase a greșit. Să se bucure că fetița sau băiatul lor cresc într-un grup și învață să lucreze împreună, să ia decizii împreună”.
„Handbalul în general e un mijloc compensator. Am avut discuții cu părinții și le-am spus că nu mă vor convinge, absolut niciodată, că fetița sau băiatul vine de la școală, mănâncă și se apucă direct de teme cu același randament.
Decât să stea și să umble toată ziua prin oraș, printr-un mediu pe care părintele nu îl poate controla, mai bine să vină la handbal. Foarte mulți părinți sunt depășiți, din păcate, de realitatea zilei de azi, chiar dacă sunt foarte tineri, de 30-40 de ani.
Chiar le spuneam părinților că softul meu e mult mai updatat decât al lor, pentru că eu, datorită sincerității cu fetele, sunt la curent în materie cu ultimele glossuri, rimeluri și gene ce au apărut pe piață”.
Pe aceeași linie, de promovare a handbalului în rândul părinților din Brașov, conchide:
„Handbalul e un mediu concurențial! Nu sunt de acord cu chestia asta, că jucăm fără rezultate, nu mai dăm note și premii la școală. Și atunci ce facem? Ajungem într-o societate egalitaristă, unde ce facem? Mergând pe principiul ăsta, ușor-ușor, vom ajunge ca nimeni să nu mai muncească pentru că va crede că totul i se cuvine.
Să vină copiii la handbal și părinții să se convingă, că se pot obține rezultate extraordinare și fără pedepse.
Le-am spus fetelor: cea mai mare pedeapsă voi v-o dați, dacă nu vă pregătiți corect, dacă nu respectați ceea ce se stabilește, atunci stați pe bancă. Toate fetițele vor să joace și asta le motivează”.
Rivalități și mari orgolii în handbalul din Brașov
Inevitabil, la sfârșit de interviu am abordat un subiect fierbinte nu de azi, de ieri. Concurența dintre grupările de handbal din Brașov. Aici chiar că despicăm firul în patru. În special pentru a nu lăsa loc interpretărilor. Oameni mari, orgolii mari!
„Orgoliile trebuie lăsate, nu ne sunt benefice. Trebuie ca cineva să facă ordine în handbalul brașovean, cineva care să înțeleagă foarte bine fenomenul. Se vehiculau tot felul de scenarii, că facem o singură echipă, strong rău și că batem tot. Nu e varianta bună, am argumentat când a fost cazul și voi mai argumenta, dacă mai e nevoie”, intervine prompt.
Avansează abil, cu tact, pe un teren dificil și periculos, plin de surprize și are o sclipire inspirată când pune în evidență, diplomat și obiectiv în egală măsură, toate cele trei cluburi de handbal care conduc plutonul de performanță la Brașov. Intervine și analiticul:
„La junioare numărul de jocuri este esențial. De pildă, le-am explicat unora că la junioare 3 avem trei echipe foarte bune: Kids Tâmpa campioană, Corona care a terminat pe locul 5 și Transilvania, o trupă foarte bună, ce a suferit din cauza regulamentului în campionatul recent încheiat, însă cam la același nivel cu primele două menționate.
Haideți ca de la fiecare luăm în calcul doar câte 10 fetițe, cele mai bune și să le adunăm. Ce facem cu 30 de fetițe în aceeași echipă? În primul rând nu putem să le antrenăm. Apoi, când joacă toate, dacă le strângem într-un singur loc? În loc de 50 de minute, fiecare va ajunge să evolueze 15 minute, maxim 20 pe meci. De exemplu, Sofia Văduva ar fi mai ajuns MVP-ul turneului final? Mi-e greu să cred!
Marele merit al fetelor noastre e că joacă de trei ani în Campionatul național al junioarele 3, au zeci, chiar sute de meciuri jucate”.
Brașovul e nr. 1 în România la copii și juniori
Apropo de colaborare și acerba concurență locală! Coincidența a făcut ca la momentul confruntării marilor ambiții Corona-Kids Tâmpa, de la turneul final, Florin Paraschiv să fi avut un contract part-time încheiat din ianuarie cu clubul municipal, al cărui obiect privea strict echipa de senioare. Însă la junioare, în meciul direct de la Metrom, s-a jucat care pe care, fără cruțare.
„Recunosc că nu m-a sunat nimeni să mă întrebe, să mă certe, de ce am bătut Corona? Dar am simțit lucrul ăsta. Bine, din respect nu mi-au zis nimic. Însă unii nu au digerat foarte bine și au ajuns să îmi reproșeze faptul că mai eram sub contract cu Corona. Cine mă cunoaște știe că nu m-am dat la o parte niciodată! Cum să stau acasă când am meci sau să le spun unor puștoaice de 12, 13 și 14 ani să arunce pe lângă poartă sau să lase adversarele să dea gol?”, își apără cauza tăios, cu fermitate.
Spune lucrurilor pe nume, fără ocolișuri: „Toată lumea și în primul rând decidenții, politicul, pentru că nu trebuie să-l ignorăm, trebuie să înțeleagă un lucru pentru totdeauna. O tot repet, că Brașovul e numărul 1 în România la nivel de copii și juniori. De departe! Pe lângă tradiție, avem o predispoziție genetică pentru handbal la Brașov”.
Își invită colegii de breaslă la un drum comun împreună, în aceeași direcție. „Trebuie să valorificăm potențialul uman de care dispunem. Unii au ajuns la vârsta când nu mai vor să stea pe bancă, dar pot să vină, să dea arunce un ochi, să dea un sfat”, propune.
„Trebuie să lăsăm ca orgoliile să se întâmple pe teren, nu în afara lui. Potențialul uman e uriaș, dar orgoliile, disputele astea și lipsa unei conduceri ferme…
Revin la decidenții politici. Trebuie să vină cineva și să spună stop: toată lumea lucrează pentru Corona! Ia și tu 2 lei, ia și tu 5 lei, ia și tu 7 lei cât ai nevoie, aveți baze sportive de top în Brașov, mai ales că se face și Polivalenta, gata cu orgoliile și puneți mâna și lucrați. Contează foarte mult mediul în care le creștem.
Toată lumea se minunează, uau!, ce buget la Corona! Păi care să fie bugetul când aduci jucătoare din Norvegia, Danemarca, Germania, Spania, Portugalia? Nu sunt ipocrit. Dacă vrei Liga Campionilor, Europa League mai e nevoie să aduci și niște vârfuri, care să facă diferența, dar nu trebuie să aduci rezerve”.
În loc de punct final, același „profu” propune pacificator, într-un ton optimist: „Să dispară concurența care nu e pe teren dintre cele trei cluburi de handbal: Corona, Kids Tâmpa, Transilvania, am luat-o în ordinea alfabetică. Unii nu vor, însă asta e realitatea, sunt trei cluburi foarte puternice la nivel național.
Orgoliile astea nu sunt benefice. Le-am spus-o foarte clar unor oameni importanți, cu care am discutat: nu am venit la Kids Tâmpa să formez o echipă și niște jucătoare, ca apoi să ne apucăm să le vindem la Slatina, Zalău, Timișoara sau mai știu pe unde. Nu, categoric! E clar că pentru mine prima opțiune e CSM Corona Brașov, chiar dacă sunt la Kids Tâmpa. Toți trebuie să lucrăm pentru lucrul ăsta!”.
Lasă un răspuns