În România și peste zări, magiunul de Topoloveni e celebru. Însă pentru brașoveni și iubitorii de fotbal, în special, „Magiunul” de Braşov nu are egal. Unge pe suflet, trezește amintirile. Mai ales acum, când orașul de sub Tâmpa nu mai are de ani buni echipă pe prima scenă și gândurile ni se întorc în trecut, la „stegari” și isprăvile lor de altădată.

Copilul din mărginimea capitalei București de atunci, de pe Eminescu și Calea Moșilor, crescut într-o zonă de șmecheri și vecin cu vestitul interlop Fane Spoitoru, era îndrăgostit de marea echipă a Rapidului. Cea care cu inegalabilul antrenor Bazil Marian la timonă a cucerit Cupa României în anul de grație 1972. Ce idoli: Rică Răducanu, Culae Lupescu, Sandu Boc, Liță Dumitru, Teofil Codreanu, Stelian Marin, Năsturescu…

Cum și unde a început totul

Pe cale de consecință, i s-a părut în firescul lucrurilor ca pentru prima dată să-și încerce norocul în Giulești. Doar că a fost refuzat, pentru că era prea mic. Dar piticul ambițios nu s-a lăsat! A trecut pasager prin curtea Progresului, în schimb a fost bun pentru Steaua, unde i s-a pus ștampila pe viață: „Magiun” să fie! Văzându-i talentul de a mângâia „coțofana”, antrenorul de la juniori, Gică Stănculescu îi spunea că i se lipește mingea de picior de parcă ar avea… magiun pe ghete.

Așa a început povestea lui Marin Barbu în lumea „sportului rege” de la noi.

Suflet de artist al balonului, a recunoscut, simplu și franc, acum ani de zile, într-un dialog surprins de Pro Sport: „Eram mort după alb-vișiniu și nu conta cât de departe era Giuleștiul de casa mea. Însă m-au respins, pe motiv că eram prea mic de înălțime. Dar mi-a trecut, în sufletul meu mereu plăcându-mi Rapidul”.

Viața a vrut însă altceva cu el, nu i-a fost după pofta inimii. A promovat ca senior în Ghencea, unde a crescut. La Steaua București din sezonul 1982-1983 (antrenor vestitul Constantin Cernăianu, secondat de Nicolae Pantea) era în același lot cu cinci dintre campionii Europei de mai târziu, din 1986: Tudorel Stoica, Iovan, Belodedici, Majearu și Balint. Dar i-a prins în vestiar și pe alți mari jucători ai „militarilor”, aflați spre apus de carieră: portarul Vasile Iordache, Iordănescu, Florin Marin etc.

A jucat la mai multe echipe din țară, însă cea mai prolifică perioadă a carierei a avut-o la FCM Brașov (1985-1991), unde a intrat definitiv în inimile suporterilor de sub Tâmpa. Cronicarii vremii l-au proclamat și „Maradona al Brașovului”, pentru tehnica rafinată, de adevărat maestru virtuoz al balonului și execuțiile-i de finețe.

Cine l-a adus pe Marin Barbu la FCM Brașov

La gruparea fanion a Brașovului a venit de la vecina de județ, de la Sf. Gheorghe. Antrenorul „stegarilor” era Marcel Goran, iar conducătorul clubului era Dumitru Dragomir. Nea „Mitică de la Ligă”, cum a ajuns peste timp președintele „galben-negrilor”, din perioada 1980-1987, când domnea ca boss peste Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) din România (anii 1996-2013).

Coechipier și prieten, Ioan Mandoca își amintește: „La Sfântu, «Piticul» era tartor, iar la Brașov aveam mulți fotbaliști buni. I-a trebuit ceva timp să se acomodeze. Vârful lui de formă a început cam la câteva luni după ce Costică Ștefănescu a venit ca antrenor.

Un tehnnician modern, din școala lui Mircea Lucescu, cu antrenamente noi, pe fizic, forță. Cu el am început să facem exerciții de stretching. Dacă Barbu abia trecea de genunchi când se apleca în față cu mâinile, altfel stăteau lucrurile după vreo trei luni. Părerea mea, vremea lui, când era senzație, de atunci a început”.

Șugubățul Barbu a avut mereu cuvintele și glumele la el

„În vremea aia, gândiți-vă că Hagi era numărul unu în România, apreciez că Marin intra în primii cinci jucători tehnici din țară. Era o încântare să-l vezi ca fotbalist, juca extremă stânga și se retrăgea de multe ori spre centrul terenului, ne înțelegeam foarte bine. Foarte, foarte tehnic! Lovea mingea perfect cu piciorul stâng, bun executant de lovituri libere la poartă, centra extraordinar – punct ochit, punct lovit. Avea o tehnică în regim de viteză de te nenorocea pe metru pătrat”, îl caracterizează Neluțu Mandoca pe aniversatul zilei de ieri, 27 septembrie.

Pentru că „Magiun” Barbu a intrat în al 68-lea an al vieții. Deunăzi, dincolo de tradiționalele urări, convorbirea telefonică dintre cei doi „stegari” a avut momentele ei de poante și înțepături. „Stai să vezi ce voi spune despre tine acum. Dau tot ce știu! Mă chinui să mi le aduc aminte pe toate pe care le-ai făcut!”, îl tachinează pe sărbătorit. „Mereu a fost caterincos rău de tot, la fotbal a avut vorbele la el”, adaugă interlocutorul. „Auzi, te am în telefon MB, ca de la Mercedes Benz!”, îi mai transmite.

IOAN MANDOCA, fost fotbalist FCM Brașov:

„Vreo doi ani de zile am fost colegi de cameră. Ce mai pățeam cu el! Se trezea primul, cu noaptea-n cap, pe la ora șase, șase și ceva. Își făcea cafeaua, completa câte un rebus sau un bilet de Pronosport, avea tabieturile lui din care nu-l scoteai. Dacă jucam sâmbăta, intram în cantonament de joi sau vineri, dacă aveam meci duminică – intram de vineri.

Trei zile pe săptămână el și Polgar făceau naveta zilnic Sfântu-Brașov. Așa că nu a avut vreme de anturaje după antrenament. Trebuia să meargă acasă, că era însurat când a venit la FCM. Asta i-a prins bine, nu a pierdut timpul aiurea, fapt ce s-a reflectat pozitiv asupra evoluțiilor sale”.

Au trăit împreună multe deplasări în străinătate, în obișnuitele turnee de pregătire pe care formațiile din România comunistă le întreprindeau în alte țări. Erau ocazii numai bune pentru fotbaliști și toți ceilalți care gravitau din jurul echipelor pentru rotunjirea veniturilor.

„Cum m-a prins Revoluția pe mine? M-a găsit milionar. M-a prins cu vreo 700.000 de lei. Aveam ceva cașcaval. Păi, mă mai duceam prin Emirate cu nea Mitică. Aveam o geantă de aia… am adus 6 video playere. 45.000 de lei costa unul. Un radiocasetofon se vindea cu 60.000, iar un dublu-casetofon se vindea cu 300.000”, dezvăluia recent „Piticul” Barbu într-un interviu.

„A știut să țină de bani, a pus ban pe ban cum se zice, întotdeauna a fost foarte cumpătat. Bravo lui! Stă mai mult pe la Bixad, la vreo 30 kilometri de Sfântu. Socrii lui aveau casa acolo, a luat-o, a mai aranjat-o. Ne auzim des, mereu îmi trimite dimineața mesaje pe WhatsApp”, îl apreciază vechiul camarad de pe „Tineretului” și „Municipal”.

Ioan Mandoca: „Unul din frumoșii fotbaliști ai Brașovului”

Cei doi au colaborat, o perioadă scurtă, după ce au lăsat în urmă ghetele agățate în cui: Mandoca director general, iar Barbu antrenor, la FC Brașov, în eșalonul secund (returul campionatului 1997-1998).

„Marin a fost un antrenor bun spre foarte bun. A pregătit echipe normale, unde a avut jucători de nivelul respectiv, nu cine știe ce valori, așa că a trebuit să lucreze cu ce material a primit pe mână. A demonstrat că e super ok. Păcat că nu a ajuns la o grupare cu jucători de valoare, probabil ar fi evoluat mult mai în sus, altele i-ar fi fost rezultatele.

Ca antrenor a fost mult mai zelos față de cum era ca jucător. Pentru că a simțit-o pe propria-i piele ca fotbalist, că fără alergătură, fără muncă și disciplină nu putea să biruiască. Ca și conducător, când îl aveai ca antrenor la echipă plecai liniștit acasă, pentru că știa ce are de făcut. Ca știință a antrenorului a fost peste media tehnicienilor din România”, conchide Nelu Mandoca. Nu înainte de a pune ultimul punct intervenției sale: „Marin Barbu a fost unul dintre fotbaliștii frumoși ai Brașovului!”.

La rândul său, venerabilul Romeo Pașcu e de părere că „Barbu a fost cel mai mare și valoros transfer pe care Mitică Dragomir l-a făcut la Brașov”.

ROMEO PAȘCU, fost conducător la FCM și FC Brașov:

„A fost un jucător excepțional, cu o tehnicitate rară și un dribling nativ în regim de viteză cum rar se vede la un jucător și în zilele de astăzi. Dădea centrări de gol perfecte pentru colegi sau executa impecabil loviturile libere, pe care de multe ori le transforma în gol. Vă dați seama, a jucat la Steaua, care în perioada aia avea fotbaliști de calibru.

Viața lui în fotbal s-a împărțit în două perioade distincte, de jucător, apoi de antrenor, așa cum nu la toți colegii lui s-a întâmplat. Din punctul ăsta de vedere a fost un caz fericit. Ca antrenor a continuat să fie o personalitate în fotbal, mai ales la Ceahlăul, unde a făcut o echipă deosebită”.

Dacă tot se amintea, anterior, de glumele lui „Magiun” și de obiceiul de a avea cuvintele la el în orice împrejurare, Pașcu ne dezvăluie un bun exemplu:

„La un moment dat am vrut să-l aducem la FC Brașov. Răposatul Kopek (n.r. – Iosif Kovacs, fost oficial al „stegarilor”) l-a așteptat vreo două ore la intrarea în Brașov, pentru întâlnirea programată cu Ioan Neculaie (n.r. – proprietarul clubului în 1999-2017). El a venit în trening, ținută ce l-a supărat, chiar l-a șocat pe patron, care îl așteptase la negocieri. «Asta e salopeta mea de lucru, doar nu era să vin la papion», i-a răspuns Barbu. Totul a picat, parcă a ajuns la Petrolul Ploiești, până la urmă”.

„Milițianul” a primit botezul la Sfântu Gheorghe, în vestiar

Și dacă tot suntem la capitolul bună dispoziție, să-l ascultăm pe un alt fost fotbalist al Brașovului, Alexandru Andrași, în prezent directorul tehnic al Academiei Sepsi OSK, acolo unde eroul nostru figurează ca scouter:

„În 1983, țin minte că FCM Brașov a retrogradat în Divizia B, cu Ștefan Coidum antrenor. Eu am fost dat împrumut să joc la Precizia Săcele, tot în B. Împlinisem vârsta de armată, cum se făcea atunci, iar președintele clubului, nea Mitică Dragomir îmi aranjase să fac armata în oraș, la trupele de Securitate.

De la Săcele m-am întors la FCM în 1984, când echipa revenise în Divizia A. Dar m-au împrumutat din nou, la IMASA Sfântu Gheorghe, tot în B, la schimb cu portarul Polgar. Cum la Sfântu nu era unitate de Securitate și încă eram în timpul stagiului militar, m-am transferat la una de Miliție de acolo.

În uniforma aia albastră, direct din cazarmă, m-am trezit în vestiarul echipei IMASA, chiar în față lui Barbu nimerisem. Care, bineînțeles, m-a luat în stilul lui: «Ce-i, mă și cu milițianul ăsta aici? ». De atunci am rămas «Milițianul», asta a fost dat să-mi fie porecla”.

Nu a trecut mult și au devenit coechipieri sub Tâmpa: „Am jucat un an împreună la Sfântu, după care ne-am regăsit la FCM. Terminasem armata și îmi expirase împrumutul la Sfântu, iar pe «Magiun» l-a adus nea Mitică la Brașov. Un mingicar desăvârșit, nu puteai să-i iei mingea de la picior. Poseda o tehnică în regim de viteză jos pălăria, avea viteză, se ținea bine și pe picioare, îl dădeai destul de greu jos, controla balonul extraordinar, un talent deosebit, înnăscut”.

Doar un exemplu: un gol cât o victorie pentru Brașov!

În nenumărate situații, Marin Barbu a fost salvatorul „galben-negrilor”, prin șuturile sale inspirate sau bine ticluite. Răsfoind presa de specialitate, dăm peste cronica meciului cu Victoria București, de pe Stadionul Municipal, în fața a 8.000 de spectatori.

În ziarul „Sportul” de luni, 28 august 1989, George Rotaru intitula partida din etapa a 2-a din Divizia „A” (Liga 1 de azi): „Ocaziile se răzbună”. Statistica îi dădea dreptate: 10-6 șuturi la poartă (5-4 pe spațiu) în favoarea vizitatorilor din capitală, care își trecuseră la ocazii și „un șut violent în transversală”.

Dacă portarul Laszlo Polgar a fost un adevărat înger păzitor al buturilor formației din Brașov, celălalt membru al duoului de la Sfântu Gheorghe a semnat izbânda localnicilor. De altfel, din partea cronicarului amândoi au primit cele mai mari note (7) din toți jucătorii care au evoluat pe arena din Bartolomeu.

ZIARUL SPORTUL:

„Și cum nu o dată ratările se răzbună, Victoria se va vedea și condusă pe tabela de scor, Barbu înscriind unicul gol al meciului, cu un șut înșelător de la 20 m (min. 82). Furia bucureștenilor din final (adevărat asediu la poarta brașoveană) se va dovedi pe cât lipsită de luciditate, pe atât de tardivă”.

Important! Susținută puternic de Ministerul de Interne și avându-l conducător pe Dumitru Dragomir după plecarea de la Brașov, Victoria nu era o echipă oarecare. Ea făcea parte din plutonul de formații ce reprezentau fotbalul românesc în competițiile internaționale intercluburi. De exemplu, în decembrie 1988, trupa pregătită de Florin Halagian se califica în sferturile de finală ale Cupei UEFA (Europa League din prezent).

MARIN BARBU s-a născut la 27 septembrie 1958, la București. A făcut junioratul la Steaua București. În continuare, ca senior a jucat la Steaua, Șoimii Sibiu, FC Olt Scornicești, IMASA Sf. Gheorghe, FCM Brașov, Precizia Săcele (antrenor-jucător). Ca antrenor principal a lucrat la Precizia Săcele, Foresta Fălticeni (ulterior Suceava), FC Brașov, Petrolul Ploiești, Ceahlăul Piatra Neamț, Politehnica Iași, Juventus București, UTA, Dunărea Giurgiu, Astra Ploiești (inclusiv după mutarea și rebranduirea la Giurgiu), SC Bacău, Sepsi OSK etc.